Cum să surprinzi printr-un look impecabil


Pentru orice femeie hainele reprezintă cea mai bună modalitate de a face o declarație de stil. Nimic nu este mai important decât un eveniment special la care putem să ne alegem ținute cu care să facem furori și cu care să atragem o mulțime de priviri admirative.

Pentru orice eveniment la care trebuie să participi, fie vorba de o petrecere corporatistă, o nuntă, un botez, sau o lansare de carte, trebuie să ţii cont de contextul evenimentului, iar abia apoi să îţi alegi outfitul.

Ce ţinută alegi în funcţie de eveniment

Pentru o nuntă sau un botez, cu toate vrem să optăm pentru rochii cu diverse aplicaţii care să ne scoată în evidenţă, cum sunt rochiile Fofy – rafinate, pline de mister şi senzualitate. Însă îţi spunem un secret: dacă nu ai o asemenea rochie în garderoba, poţi opta chiar şi pentru o rochie simplă dintr-un material rafinat, precum mătasea, pe care să o elevezi cu ajutorul accesoriilor. Spre exemplu, o rochie turcoaz din mătase va arăta superb dacă este combinată cu nişte stiletto nude sau argintii şi cu nişte cercei statement.

De asemenea, o salopetă neagră poate arăta fabulos dacă este asortată cu accesoriile potrivite. Combină această piesă cu nişte pantofi aurii sau roşii, alege un colier opulent şi nu uita de rujul roşu, pe care orice femeie trebuie să poarte pe buze pentru a da un finish sexy oricărui look.

Pentru o petrecere glamour la care ştii că te vei întâlni cu o mulţime de persoane cunoscute, nu încape îndoială că vei vrea să străluceşti. În acest sens, o rochie cu spatele gol (sau ruckenfreie kleider – foarte populară, de altfel, la prezentările de modă de la Berlin) va reuşi să te pună în lumina reflectoarelor. Optează pentru un model care să îţi învăluie armonios formele feminine şi completează întregul look cu nişte bijuterii preţioase, finuţe. Tot pentru o asemenea petrecere se vor potrivi şi rochiile cu terminaţii din tulle sau cele din dantelă.

Pentru o petrecere corporatistă este cel mai bine să mizezi pe simplitate. Poţi alege o rochie creion într-o nuanţă neutră: gri, nude, negru, alb, sau poţi alege un costum alcătuit din două piese: pantaloni şi sacou, în tonuri vibrante, precum fucsia sau verde smarald. În acest fel vei avea o ţinută elegantă, feminină, de bun gust.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.