Consiliul local al tinerilor Bacau, la inceput de drum

Vineri , 27 martie 2009, in sala de conferinte a Prefecturii Bacau, a fost prezentat proiectul “Consiliul local al tinerilor Bacau”.

Acest proiect este organizat de catre Asociatia pentru Integrare Europeana REPERE Bacau si realizat in parteneriat cu mai multe organizatii nonguvernamentale din judetul Bacau , printre care si ASOCIATIA DE TINERET ONESTIN, din Onesti, precum si cu parteneri externi.

Scopul activitatii este de a familiariza tinerii cu forma de organizare a consiliului local si de a-i forma pe acestia pentru ca nu peste multi ani sa poata lua locul actualilor consilieri si mai ales sa aduca un plus de valoare si incredere.

Intalnirea de vineri a fost cea de a sasea reuniune a tinerilor si a avut drept scop prezentarea proiectului in fata reprezentantilor administratiei locale si judetene (Consiliul Local si Prefectura) si alegerea presedintelui, vicepresedintelui si secretarului consiliului. Astfel, ales sa prezideze consiliul a fost Adrian Gheorghe, tanar antreprenor din Comanesti.

img_0346
Consiliul local al tinerilor Bacau

La fel ca si cel al « seniorilor », consiliul tinerilor este alcatuit din 5 comisii, intre care si Comisia pentru activitati economico-financiare, buget, investitii, unde Asociatia de Tineret Onestin este reprezentata prin presedintele Alexandru Cristea si membrul Consiliului Director, Nicu Pantelimon. Prezent la eveniment, domnul Ilie Barzu, consilier local, a tinut sa incurajeze activitatea tinerilor si a atras atentia asupra responsabilitatilor ce revin Comisiei pentru activitati economico-financiare, buget, investitii. La sfarsitul intalnirii, acesta a tinut sa ii invite pe tineri la sedinta de luni, 30 martie, a comisiei sus mentionate.

« Gratiei invitatiei domnului consilier Barzu si participarii in cadrul sedintei desfasurate luni, 30 martie, ne-am clarificat nelamuririle referitoare la modul de organizare al comisiei de buget si finante si am primit promisiunea de a fi sprijiniti in activitate de catre membrii acestei comisii, inclusiv a viceprimarului Dragos Luchian. Participarea la sedintele consiliului local este o experienta pe care o recomand tuturor cetatenilor unei comunitati intrucat acestia pot observa atat comportamentul si gradul de implicare al alesilor locali, cat si deciziile pe care acestia le iau pentru comunitate. In urma intalnirii de luni am ramas placut impresionati de profesionalismul si simtul de raspundere de care alesii Bacaului au dat dovada. Pe viitor, vom face eforturi pentru ca tinerii, si nu numai ei, sa participe la astfel de sedinte si sa isi cunoasca conducatorii locali. De asemenea, voi incerca sa particip impreuna cu alti tineri din Asociatia de Tineret Onestin la sedintele Consiliului Local din Onesti », a mentionat presedintele Asociatiei de Tineret Onestin, Alexandru Cristea.

Dupa implinirea primului an de existenta, se doreste implementarea acestui proiect si in alte orase din judet precum Moinesti, Targu Ocna, Comanesti, Onesti si Buhusi.

Tot in cursul anului urmator, reprezentantii consiliului recent format se vor deplasa la Bruxelles pentru a-si cunoaste europarlamentarii responsabili de activitatile tinerilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.