Concurs şcolar în Bacău: „Cu viaţa mea apăr viaţa”
În perioada 30 – 31 mai a.c., la Şcoala cu clasele I-VIII „Constantin Platon” din municipiul Bacău, se desfăşoară faza judeţeană a concursului cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa”.
La linia de start se vor alinia un număr de opt echipaje formate din elevi ai claselor V-VIII şi şase echipaje alcătuite din elevi ai claselor IX-XI, de la şcolile din judeţul Bacău. În cele două zile de concurs, copiii s-au întrecut pe parcursul a trei probe, una teoretică şi două practice. Cele două probe practice au constat în transportarea asistată a unui accidentat aşezat pe targă pe distanţa de 50 metri, respectiv în deplasarea cu masca de gaze pe figură într-un raion cu obstacole, contaminat.
La finalul concursului cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa” – faza judeţeană, la nivelul claselor V-VIII primele trei poziţii au fost ocupate de către echipajele următoarelor şcoli:
– premiul I a fost câştigat de echipajul de la Şcoala gimnazială „George Enescu” – Moinești;
– premiul II – Şcoala gimnazială „Liviu Rebreanu” – Comăneşti;
– premiul III – Şcoala gimnazială Nr. 2 – Târgul Ocna.
Mâine, 31 mai, la linia de start se vor alinia cele șase echipaje alcătuite din elevi ai claselor IX-XI, de la şcolile din judeţul Bacău.
Concursul cu tematică de protecţie civilă „Cu viaţa mea apăr viaţa” are următoarele scopuri:
– dezvoltarea capacităţii de percepţie a protecţiei civile ca ansamblu de activităţi cu caracter exclusiv umanitar;
– adoptarea comportamentului adecvat şi cunoaşterea modului de acţiune în cazul iminenţei producerii sau al apariţiei unei situaţii de urgenţă;
– cunoaşterea şi aprecierea factorilor de risc potenţial generatori de situaţii de urgenţă sau dezastre la care este expusă comunitatea din care fac parte.