Concurs naţional de limba română pentru elevi din licee particulare

Aproximativ o sută de profesori şi elevi de la mai multe licee particulare din întreaga ţară participă în aceste zile la cea de a cincea ediţie a Concursului Naţional de limbă şi literatură română „Vasile Alecsandri”.
Desfăşurat în Bacău în perioada 19-20 mai, concursul reuneşte participanţi de la licee şi colegii private din Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Suceava, Botoşani, Piatra Neamţ, Vatra Dornei, şi Bacău.

După ce au susţinut lucrarea scrisă la limba şi literatura română, participanţii înscrişi în concurs au mers în excursie pe Valea Bistriţei unde au vizitat centrul istoric al oraşului Piatra Neamţ, Liceul Particular „Aurora Ouatu” din această localitate, Mănăstirea Bistriţa, oraşul Bicaz şi cabana Izvorul Muntelui unde vor fi cazaţi peste noapte.

Autor : Elena SOLOMON

One thought on “Concurs naţional de limba română pentru elevi din licee particulare

  • sâmbătă, 26-08-06 la 13:55
    Permalink

    Am participat la Concursul National de Limba si Literatura Romana „Vasile Alecsandri” si am obtinut premiul 1 (clasa a IX-a).Eu sunt din Bucuresti, Colegiul Preuniversitar „Dr.I.C. Cantacuzino”.A fost o experienta de neuitat si abia astept sa mai particip si la anul!!!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.