Muzica deschide inimi, alină suferinţe şi aduce bucurie mereu şi de aceea nu trebuie să aibă limite sau să fie greu accesibilă. Tinerii şi adulţii, în funcţie de preferinţe, pot păşi cu uşurinţă pragul sălilor de spectacol sau pot participa la concertele în aer liber, însă pentru copiii orfani sau bunicii aflaţi în casele de bătrâni este mai greu sau poate chiar imposibil.
Tocmai de aceea E.ON România, alături de fundaţia internaţională Resonnance, s-a oprit şi în acest an în câteva stabilimente sociale pentru a aduce muzica clasică celor care cu greu pot ajunge într-o sală de spectacole.
Astfel, la debutul primăverii, Căminul pentru Persoane Vârstice din Bocşa (jud. CS) a găzduit primul concert de muzică clasică din acest an, iar în ultimele două zile, marţi 5 iunie şi miercuri 6 iunie a.c., copiii de la Casa Sf. Iosif din Odorheiu Secuiesc şi seniorii de la Căminul pentru Persoane Vârstnice din Bacău au fost cei care s-au bucurat de compoziţiile celebre interpretate live în cadrul micului turneu organizat de E.ON România.
Creaţiile lui Wolfgang Amadeus Mozart, Franz Schubert, Felix Mendelssohn-Bartoldi, Frederic Chopin, Edvard Grieg au prins viaţă datorită talentaților elevi ai fundației: Carina Tănase Ene, Paul Alexandru Ilie şi Petru Burcea, alături de Lavinia Dragoș, director Resonnance România. Aceşti copii sunt sprijiniţi de-a lungul anilor de studiu de celebra pianistă Elizabeth Sombart, fondatoarea și președinta Fundației Resonnance Elveția.
Cele trei aşezăminte din judeţele Caraş-Severin, Harghita şi Bacău au fost selectate dintre beneficiarii campaniei „Dăruieşte Lumină”, campanie derulată de E.ON Energie România în luna decembrie 2017. Rezultatul campaniei a fost donarea a 200.000 kWh, sub formă de reducere la facturile de energie şi gaze naturale, către 14 instituţii sociale şi de învăţământ din 12 judeţe.
Începând cu anul 2005, E.ON România a susţinut cu peste 12 milioane de euro numeroase proiecte de responsabilitate socială în comunităţile în care îşi desfăşoară activitatea, numărul total al beneficiarilor acestor iniţiative ridicându-se la aproximativ 300.000.
Compania continuă și în 2018 să se implice în viața comunităților din zonele în care este prezentă.
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează