Comercializarea alimentelor nesanatoase – interzisa in scoli
Comercializarea alimentelor nesănătoase urmează să fie interzisă în şcoli, grădiniţe şi creşe. Senatorii au aprobat proiectul de lege iniţiat de mai mulţi deputaţi PSD, PD, PNL şi UDMR.
Proiectul stabileşte alimentele nesănătoase: cele care au un aport substanţial de compuşi dăunători sănătăţii precum grăsimile, sarea , zahărul, îndulcitorii sau aditivii alimentari.
Ministerul Sănătăţii urmează să elaboreze o listă a alimentelor interzise, a căror preparare, comercializare şi distributie în unităţile de invatamant preuniversitar va fi restrictionata.
Proiectul de lege urmează să intre în dezbaterea Camerei Deputaţilor.
Sursa: TVR