Colectarea selectiva a deseurilor va aduce un Bacau mai curat si mai sanatos
Proiectul pilot de colectare selectiva a deseurilor s-a extins in intreg municipul Bacau. Inca de anul trecut, Primaria Bacau, in colaborare cu operatorul de salubritate SOMA si societatea Eco-Rom Ambalaje Bucuresti, au demarat proiectul pilot, prin care 10.000 de bacauani au invatat cum sa colecteze, separat, cartonul, pet-urile si sticla.
Extinderea proiectului presupune montarea recipentilor specifici de colectare: verde – pentru colectarea selectiva a sticlei, galben – pentru mase plastice si pet-uri, iar albastre – pentru ambalaje de hirtie si carton.
„Vom derula si o ampla campanie de constientizare si educare a populatiei […] Vom imparti pliante informative in oras si mai ales in scoli, unde mentinerea unui mediu sanatos si curat va fi dezbatuta la orele de dirigintie. […] In afara acestora, vom distribui, pe 40 de strazi, saci menajeri, tot pentru colectarea selectiva a deseurilor. Ei vor ajunge in gospodariile oamenilor, insotiti de un fluturas, in care se va specifica exact ziua in care masina va veni sa ridice deseul respectiv”, a precizat Ciprian Narcis Doru, director tehnic la societatea SOMA Bacau.
Scopul campaniei este acela de a mentine un mediu sanatos, curat, iar deseurile de ambalaje vor fi valorificate si reciclate.
Citeste tot articolul lui Claudiu Tanasescu in Ziarul de Bacau.