Cinci zeci de locuri noi în creșele din Bacău

Marţi, 19 decembrie, în municipiul Bacău au fost inaugurate două grupe noi de creşă, amenajate de către Municipiul Bacău în spaţiile care au fost ocupate abuziv de diverse fundaţii şi care au fost recuperate în acest an, în instanţă.

O primă grupă cu 20 de locuri disponbile a fost inaugurată în cadrul Creşei nr.4 din Bacău, investiţia de amenajare a spaţiului ridicându-se la suma totală de 73.316,27 lei. De asemenea, o grupă mixtă de 30 de locuri a fost inaugurată la Creşa nr.3 din municipiu. Valoarea totală a acestei investiţii a Municipiului Bacău s-a ridicat la suma de 120.932,92 lei.

„Investiţiile în vederea amenajării de noi locuri în creşe şi grădiniţe continua în Bacău, la acest moment fiind în execuţie lucrări de reamenajare a Creşei Alecu Russo, din spatele Grădiniței nr. 27. Aici vor fi create 80 de noi locuri, valoarea investiţiei fiind de aproximativ 600.000 lei”, a precizat dl. Cosmin Necula, primarului municipiul Bacău.

Noi grupe de creşe vor fi reamenajate la Şcoala „George Bacovia” şi la Şcoala „Mihai Dragan”, dar şi în cadrul grupelor de creşă şi de grădiniţă, ce vor fi înfiinţate la Colegiul Tehnic de Comunicaţii „N.V.Kapen” şi în Cartierul Şerbăneşti.

Prin investiţiile realizate de către Municipiul Bacău în anul 2017, numărul de locuri disponibile în creşele din municipiu s-a dublat, 446 de copii din Bacău având acces la educaţie timpurie antepreşcolară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.