Cercetaţi penal pentru conducere sub influenţa alcoolului
În data de 15 decembrie a.c, polițiștii din Oneşti au depistat, în flagrant delict, un tânăr de 29 de ani, din com. Berzunţi, în timp ce conducea un autoturism, aflându-se sub influenţa alcoolului. Tânărul în cauză a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.
În data de 16 decembrie a.c, în jurul orei 01.30, un echipaj mixt format din poliţist şi jandarm au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 43 de ani, din Bucureşti, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 12 A, în localitatea Târgu-Ocna, aflându-se sub influenţa alcoolului. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,76mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe.Totodată, cel în cauză a fost sancţionat contravenţional conform Legii 55/2020 deoarece nu deţinea documente justificative pentru deplasarea pe drumurile publice între orele 23.00-05.00.