Cercetat de poliţişti pentru conducere cu permisul suspendat
Polițiști din cadrul Serviciului Rutier au depistat un bărbat de 49 ani, din Bacău, în timp ce conducea un autovehicul pe raza localităţii Bogdan Vodă.
Bărbatul prins la volanul autoturismului în 3 aprilie avea suspendat dreptul de a conduce autovehicule, fapt pentru care s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul având dreptul de a conduce suspendat.
Dosar penal pentru alcool
La data 03 aprilie a.c., în jurul orei 20.30, polițiști din cadrul Secţiei 4 Podu Turcului au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 52 ani, din comuna Stănişeşti, care se deplasa pe DJ 243B, pe raza aceleaşi localităţi.
În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, acesta a indicat valoarea de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat și i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe.
Conducea un moped fără a poseda permis de conducere
La data 03 aprilie a.c., în jurul orei 18:30, poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Buhuşi au depistat, în flagrant, un bărbat de 41 ani, din comuna Blăgeşti, în timp ce conducea un moped pe DC 192C, fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.