Cele mai scurte meciuri de fotbal din istorie
Orice pasionat de fotbal știe că timpul regulamentar de joc al unui meci este de 90 de minute, fiind compus din două reprize de câte 45 de minute, între care există o pauză de 15 minute.
La fel de adevărat este că de obicei există prelungiri dictate de arbitrul central, pentru a compensa anumite momente de pauză efectivă în timpul regulamentar de joc. Mai mult decât atât, meciurile decisive într-un sistem de calificare pot avea reprize suplimentare de prelungiri, la finalul cărora se poate ajunge la lovituri de departajare de la 11 metri.
Și totuși, unele meciuri sunt mai scurte de 90 de minute. Așa se întâmplă de obicei când există incidente nedorite. S-a întâmplat și în România, iar motivele țin de obicei ori de vreme nefavorabilă, ori de atitudini lipsite de fair-play ale fanilor din tribune, care pun în pericol jucătorii și brigada de arbitraj, sau care încalcă anumite principii esențiale în lumea modernă.
Cel mai scurt meci internațional de fotbal masculin – 3 secunde
În octombrie 1996, meciul Estonia vs. Scoția a durat doar… 3 secunde! Se întâmpla la Tallinn, pe stadionul Kadrioru, în programul de calificare la Cupa Mondială. Arbitrul Miroslav Radoman a fluierat începutul meciului, a așteptat 3 secunde, apoi a dictat finalul jocului.
Cum a fost posibilă o astfel de situație atât de ciudată? Motivul este simplu: reprezentativa națională a Estoniei nu a apărut pe teren, singurii prezenți fiind jucătorii scoțieni.
Estonienii erau nemulțumiți de faptul că programul meciului a fost modificat – în loc să se desfășoare seara, ora de start a fost mutată după-amiaza. Un astfel de record bizar ar putea să nu fie doborât niciodată, pentru că este aproape imposibil ca un meci să dureze mai puțin de 3 secunde…
În Spania, un alt celebru meci a durat doar 6 minute, între Real Madrid și Real Sociedad. A fost atunci vorba despre o continuare a unei alte partide întrerupte din cauza unei alerte false.
Cel mai scurt meci de fotbal feminin
O altă situație controversată s-a consemnat la fotbalul feminin, în cadrul unui meci Under 19 disputat de Anglia și Norvegia. Nordicele s-au impus cu 2-1 în jocul inițial, dar UEFA a decis că arbitrul a greșit la ultima fază. Era vorba despre un penalty primit de Anglia în minutul 96.
Golul a fost anulat pe motiv că o jucătoare ar fi intrat în careu. În loc să se repete execuția loviturii de la 11 metri, arbitrul pusese punct întâlnirii. UEFA a considerat că se impune astfel rejucarea ultimei faze, căci meciul era deosebit de important. Norvegia si Anglia se aflau la egalitate de puncte înaintea meciului, Anglia având însă un golaveraj mai bun.
Astfel, cele două echipe au revenit pe teren doar pentru executarea penalty-ului. Anglia a marcat și a reușit calificarea în doar 18 secunde!
Deciziile arbitrilor pot afecta biletele la pariuri
Pentru amatorii de pariuri trebuie subliniat faptul că operatorii pot avea propriile reguli în privința situațiilor speciale. Nu se mai așteaptă de obicei verdictul de tipul victoriei „la masa verde”, ci ori se consemnează rezultatul de pe teren din momentul întreruperii definitive, ori pariul primește cotă 1.00 pentru că verdictul final nu a fost decis pe teren.
Mizele pot fi, de asemenea, returnate. Regulamentul diferă de la o agenție de pariuri la alta, la fel cum diferă cotele și promoțiile. Un avantaj de care poți profita la unele agenții online este câștigarea pariului pe victorie 1×2 în momentul în care echipa pe care ai mizat are 2 goluri avans. Bet Avantaj – promoție disponibilă pe platforma de pariuri fotbal NetBet (L1160651W000195 ONJN, 18+, Joacă Responsabil!) este o astfel de funcție pentru pariori, care se activează în mod automat la pariurile pre-meci single sau combi pe cele mai tari campionate de fotbal.
Sursa foto: canva.com