C.C.D. Bacău invită din nou managerii şcolari să se perfecţioneze

Cadrele didactice care ocupă funcţii de conducere, îndrumare şi control din judeţul Bacău, au avut de curând posibilitatea să se înscrie la programul de formare continuă, „OSCINT pentru Management Educaţional Preuniversitar”, purtător a 25 de credite profesionale transferabile şi organizat de Academia Naţională de Informaţii “Mihai Viteazul”, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Cercetării Tineretului şi Sportului.

În cadrul acestui program, Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău are calitatea de „Centru de formare pentru Regiunea Nord-Est”.

Prima grupă, care a fost constituită doar din manageri şcolari din judeţul Bacău, a finalizat formarea la începutul lunii septembrie, în această perioadă cea de a doua grupă, parcurgând acest program.

Programul care face parte din proiectul strategic „Dezvoltarea competenţelor manageriale ale personalului didactic cu funcţii de conducere, indrumare şi control din sistemul preuniversitar, în societatea cunoaşterii – OSCINT 2009”, a fost elaborat pentru a răspunde priorităţilor programului operaţional sectorial dezvoltarea resurselor umane şi obiectivului adiacent, de creştere a competitivităţii şi dezvoltare a capitalului uman, prin conectarea educaţiei şi învăţării cu piaţa muncii.

Proiectul se înscrie în Axa prioritară de intervenţie 1 din POSDRU, „Educaţia şi formarea profesională în sprijinul creşterii  economice şi dezvoltării societăţii bazate pe cunoaştere”, respectiv în Domeniul major de intervenţie 1.1 „Acces la educaţie şi formare profesională iniţială  de calitate”.

Grupul ţintă vizează cu precădere personalul cu funcţii de conducere, monitorizare, evaluare şi control din inspectoratele şcolare, structurile centrale şi locale ale M.E.C.T.S., sau aflate în coordonarea/subordonarea acestora, implicat în acte decizionale de interes pentru sistemul de învăţamânt preuniversitar, precum directorii şi membrii consiliilor de administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar.

Obiectivul general al proiectului este creşterea performanţei manageriale a personalului didactic cu funcţii de conducere, îndrumare şi control din cadrul M.E.C.T.S. şi din instituţiile subordonate/coordonate, în vederea îmbunătăţirii procesului decizional în sistemul de învaţamânt preuniversitar, în contextul descentralizării administrative şi al dezvoltării societaţii cunoaşterii.

Societatea cunoaşterii asigură o diseminare fără precedent a cunoaşterii către toţi membrii acesteia, prin noile tehnologii ale informaţiei, urmăreşte extindrerea şi aprofundarea cunoaşterii ştiinţifice şi a adevărului despre existenţă, fiind singurul mod care poate să asigure o dezvoltare sustenabilă.

Dintre obiectivele specifice amintim: elaborarea/revizuirea şi armonizarea în contextul UE a nouă standarde ocupaţionale, aferente grupului ţinta, pentru introducerea de noi competenţe, impuse de emergenţa societăţii cunoaşterii, dezvoltarea şi certificarea unui modul de formare a personalului din grupul ţintă, corespunzător noilor competenţe, proiectarea şi operaţionalizarea Reţelei de Formare Naţionala OSCINT, cu un Centru Naţional de Resurse, certificat şi şapte centre regionale, integrând astfel resursele centrale şi locale existente, furnizarea de module de formare în centrul naţional şi în centrele regionale, pentru minimum 1200 persoane din grupul ţintă eligibil şi diseminarea metodelor şi instrumentelor moderne pentru căutarea, identificarea, selectarea, interpretarea şi analiza datelor relevante din surse deschise, pentru creşterea performanţei managementului educaţional, în societatea cunoaşterii.

De asemenea proiectul îşi propune promovarea „Strategiei Europa 2020, care prevede următoarele coordonate: creşterea inteligentă – dezvoltarea unei economii bazate pe cunoaştere şi inovare, creşterea durabilă – promovarea unei economii mai eficiente din punctul de vedere al utilizării resurselor, mai ecologice şi mai conpetitive şi creşterea favorabilă incluziunii – promovarea unei economii cu o rată ridicată a ocupării forţei de muncă, în măsură să asigure coeziunea economică, socială şi teritorială, care se susţin reciproc.

Astfel programul de formare OSCINT pentru management educaţional preuniversitar, vizează realizarea premiselor manageriale pentru dezvoltarea sistemului de învăţământ în spiritul prezervării identităţii şi tradiţiei, dar şi al promovării reformei prin inovare şi pregătire continuă în societatea cunoaşterii, precum şi dobândirea unor competenţe manageriale pentru exercitarea performantă a unei activităţi profesionalizate, colaborative, competitive şi creative.

„Renominalizarea Ministerului Educaţiei în acest proiect, ne onorează, dar ne şi obligă foarte mult, deoarece și în anul școlar 2012 – 2013, va trebui să oferim servicii de formare continu,  pentru managerii educaţionali din Regiunea Nord – Est”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.