Buhușean reținut în Bacău pentru înșelăciune
Un buhușean de 69 de ani, care a înșelat o femeie cu suma de 300 de lei, sub promisiunea că o va ajută să obțină de un ajutor financiar, a fost prins în flagrant de polițiști. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Polițiștii de investigații criminale au depistat în flagrant, la data de 23 iulie a.c., un bărbat de 69 de ani, care prin înșelăciune a deposedat o persoană de suma de 300 de lei.
Din cercetările efectuate de către polițiști a rezultat că la data de 23 iulie a.c., în jurul orei 11.00, partea vătămată, o femeie de 39 de ani din comuna Strugari, se afla împreună cu fiul ei de 18 ani în municipiul Bacău, pentru a se prezenta la comisia de examinare pentru stabilirea gradului de handicap al acestuia.
În această împrejurare a fost abordată de bărbatul de 69 de ani din Buhuși, care ar fi precizat că face parte din comisia de examinare și în această calitate o va ajuta să obţină de la stat un ajutor bănesc în valoare de 18 000 lei. Bănuitul i-a solicitat părții vătămate suma de 300 de lei pentru achitarea serviciilor oferite de un notar care urma să întocmească un documentația necesară. După ce a primit suma de bani, bărbatul a profitat de neatenția părții vătămate și a figit printre blocuri, moment în care a fost prins de polițiști.
Față de bărbatul de 69 de ani s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, cu propunere de arestare preventivă.