Boicotati Egiptul!

În al doilea rând, nu am reuşit să înţelegem cum merg lucrurile în blamata Danemarcă, ţară de altfel simpatizantă în trecut a cauzei noastre. Majoritatea danezilor sunt oameni toleranţi, iar Danemarca este una dintre cele mai deschise societăţi ale lumii, mult mai deschisă şi liberală decât Marea Britanie şi Statele Unite.

Această majoritate crede că acele desene sunt deranjante, dar cred în acelaşi timp că J-Posten avea tot dreptul să le publice. Neputinţa noastră de a înţelege această logică simplă ne-au condus la a urî pe cei care ne-au ajutat şi care au primit în ţările lor milioane şi milioane de musulmani. Şi iată cum, din nou, imaginea Islamului a fost murdărită de aceleaşi mâini care o murdăresc de fiecare dată, mâinile musulmanilor.

Dragii mei arabi şi musulmani. Am reuşit să îngenunchem Danemarca?
Bravo!

Am reuşit să lovim crunt o ţară occidentală boicotându-i untul şi laptele?
Bravo!

Totuşi, reacţia aceasta venită patru luni mai târziu, ne face să arătăm ca nişte caraghioşi şi demonstrează cât de slabă este credinţa noastră, deoarece, aşa cum spunea Andrew Sullivan, o credinţă religioasă sigură de sine nu este temătoare şi sensibilă. Ea ignoră toate provocările sau va fi consumată de acestea.
Sursa: blogul bigpharaoh.blogspot.com

2. BOICOTATI EGIPTUL!

“Freedom For Egyptians” m-a lămurit de ce faimoasele caricaturi îmi păreau cunoscute: fuseseră publicate în cotidianul egiptean Al Fagr în octombrie 2005. Repet, în octombrie 2005, în timpul Ramadanului, pentru ca toţi musulmanii egipteni să le vadă şi nu s-a auzit atunci nici măcar o voce de protest.

Al Fagr nu este orice publicaţie, este un ziar de mare circulaţie în Egipt şi este condus de un binecunoscut jurnalist, Adel Hamaoudah. În timp ce întreaga lume arabă a fost instigată la furie de către publicaţiile oficiale în legătură cu desenele, guvernele respective beneficiază de pe urma crizei.

Familia regală Saudită este mulţumită de scandal, deoarece abate atenţia populaţiei de la scandalul sutelor de morţi rezultaţi în urma busculadelor din timpul pelerinajului anual Hajj, guvernul iordanian se foloseşte de scandal pentru a acoperi cererile sindicatelor naţionale pentru o nouă lege a venitului minim garantat, sirienii se folosesc de eveniment pentru a umbri asasinarea premierului libanez Harriri.

La noi, în Egipt, autorităţile doresc să treacă pe tăcute un set de reforme judiciare şi din domeniul protecţiei sociale, iar Iranul a dorit să lovească puternic Europa pentru a-şi acoperi programul de înarmare nucleară.

Ei, vedeţi voi, toate acestea nu sunt văzute de oamenii obişnuiţi, deoarece sunt prea ocupaţi să-l apere pe profet, printre altele boicotând brânza şi jocurile Lego şi arzând steagurile ţărilor europene care au publicat caricaturile.
Să nu-i uităm nici pe idioţii care urlă de mult uzata lozincă „e o conspiraţie evreiască” sau pe aceia care strigă „ este o campanie concertată a Vestului şi a evreilor de discreditare a Islamului”.

Sursa: blogul http://egyptiansandmonkey.blogspot.com/2006/02/boycott-egypt.html

Traducere si adaptare Costin G., Altermedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.