Băut la volan a provocat accident în Valea Seacă
În data de 21 decembrie, în jurul orei 21.00, o patrulă de poliție din cadrul Secţiei 5 Poliție Rurală Răcăciuni a fost sesizată prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, pe drumul comunal din com. Valea Seacă s-a produs un accident rutier în urma căruia a rezultat avarierea a două autoutilitare.
Din cercetări s-a stabilit că, un bărbat de 38 de ani din com. Valea Seacă, în timp ce conducea o autoutilitară ar fi acroşat un autovehicul ce era parcat pe marginea părţii carosabile, în urma impactului rezultând avarierea celor două autoutilitare.
Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultând o valoare de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost condus la spital pentru a-i fi prelevate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Bărbatul este cercetat penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, și i-a fost reţinut permisul de conducere eliberându-i-se dovadă înlocuitoare fără drept de conducere.