Băsescu îi felicită pe maghiari de 15 martie

Preşedintele Traian Băsescu a transmis un mesaj de felicitare Republicii Ungare şi maghiarilor de pretutindeni cu ocazia zilei de 15 martie.

Şeful statului a transmis că ‘potrivit Constituţiei, România – ca stat naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil – recunoaşte, protejează şi garantează, în conformitate cu standardele internaţionale, drepturile persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale. România are un sistem legislativ care permite păstrarea şi exprimarea identităţii etnice, culturale, lingvistice şi religioase a persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale.’

‘Minoritatea maghiară participă la viaţa societăţii, prin reprezentare la toate nivelurile administraţiei publice locale şi centrale, precum şi în forul legislativ. Apreciez modul în care minoritatea maghiară contribuie la efortul de modernizare a ţării şi la elaborarea legislaţiei, inclusiv la cea în domeniul minorităţilor’, a mai spus Băsescu în mesajul său.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.