Bancul zilei

Pe patul de moarte stă întins un moş de 80 de ani, soţ, tată, bunic,
străbunic. I se apropie sfârşitul şi de jur imprejurul patului stă toată familia: soţia, toţi copiii şi toţi nepoţii şi câţiva strănepoţi. Toţi aşteptau în linişte şi deodată bătrânul se trezeşte şi spune:
– Trebuie să vă spun un secret mare! Aveam de toate: maşini bune cu care cutreieram lumea, femei frumoase cu care mă simţeam bine, foarte mulţi prieteni şi un cont mare în bancă.

Într-o zi mi-a spus un prieten că trebuie să mă însor ca să am o famile că altfel nu o să aibă cine să-mi dea un pahar cu apă când o să fiu pe patul de moarte. Ei şi aşa m-am însurat şi viaţa mea s-a schimbat radical. In loc să merg la discotecă cu femei care mai de care mai frumoase am stat acasă şi m-am uitat la seriale cu soţia. Maşinile le-am folosit doar ca să duc şi să aduc copiii de la şcoală, să merg la cumpărături sau cel mult să mergem în concediu. Toţi banii din bancă s-au dus pe şcolile voastre, pe hainele şi plăcerile voastre. Zilele frumoase şi libertatea mea… le-a luat vântul! Şi acum când stau întins şi aştept la moarte ştiţi ce e cel mai rău din
toate?
– Ce, dragul noastru tată? îl întreabă cu toţii curioşi.
– Nu mi-e sete!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.