Bacaul – afectat de seceta si canicula
Barzulesti – satul fara apa de baut
Cei 300 de locuitori ai satului Barzulesti, din comuna bacauana Sanduleni, au ramas fara apa de baut, dupa ce toate cele sapte fantani din localitate au secat din cauza caldurii. In sprijinul satenilor au sarit pompierii din Onesti, care de doua zile transporta apa cu cisternele.
Zilnic, in sat ajung cate noua tone de apa care este buna insa doar pentru menaj si adapatul animalelor. Primarul comunei si-a pus la dispozitie fantana din curte, pentru aprovizionarea cu apa potabila a satenilor din Barzulesti.
Am anuntat oamenii ca apa adusa de pompieri nu este pentru baut. Vom folosi fantana mea si i-am sfatuit pe locuitori sa isi pregateasca recipienti pentru depozitarea apei. Voi imparti apa la toata lumea, iar pentru transport voi folosi camionul meu, a declarat primarul Vasile Dumitru.
Apelurile la Salvare s-au dublat
In Bacau a fost inregistrat zilele trecute si primul deces cauzat de canicula. Maria P., de 74 de ani, din comuna Barsanesti, a murit pe camp. De altfel, zeci de bacauani au lesinat pe strada in ultimele zile. Numarul interventiilor Salvarii s-a dublat.
Cele mai afectate de caldura au fost persoanele in varsta, cardiace, care au facut imprudenta sa iasa din casa pe timp de canicula fara palarie sau umbrela. Oamenii au fost transportati la Urgente si stabilizati medical. Niciunul nu a necesitat internare, a spus Sorin Enescu, directorul Serviciului de Ambulanta Bacau.
In municipiul Bacau, Crucea Rosie a montat mai multe corturi de prim ajutor. Corturile sunt dotate cu sezlonguri, materiale sanitare si apa imbuteliata, iar personalul medical acorda asistenta tuturor celor coplesiti de caldura.
Patronii, controlati de inspectorii de munca
Seceta se resimte in tot judetul Bacau. Aproape 60 de fantani au secat, iar 900 mai au foarte putina apa. In total, in judet exista circa 2.000 de fantani.
Primarii si comitetele locale pentru situatii de urgenta au sarcina sa monitorizeze efectele caldurii de doua ori pe zi, raportarea fiind inaintata la Bucuresti, a declarat Dumitru Nada, secretarul Comitetului de Urgente Bacau.
Agentii economici au fost atentionati sa foloseasca rational apa si sa o recicleze la maximum. Inspectorii de munca vor declansa si ei controale pentru vedea daca agentii economici respecta legea privind munca salariatilor pe timp de canicula.
Evenimentul zilei