Bacauani de seama: Violeta Savu

Trei cărţi. Toate urlă de vers alb şi romanţă. De iubire nebună găsită, consumată, părăsită şi niciodată revendicată. Cine nu se regăseşte în tabloul ăsta, să nu arunce cu piatra. Căci mai târziu sau mai devreme, suferinţa îi este atribuită oricui. Nu face nimeni cerere în prealabil, nu-i nimeni anunţat cu surle şi nici măcar Oracolul de la Delphi nu-l anticipează. Zdrobitor de reală, de vie e suferinţa şi vulnerabil mai e omul! Îl chinuie neputinţa schimbării destinului, a neîmplinirilor si îl doare iubirea nesfarsita si inefabila.


Multora le e teamă să sufere. De ce e greu să dai faţă cu durerea dacă tot ea purifică, solidifică, te ţine treaz?. Ciudată soartă mai au şi oamenii! Pornesc pe drumul iubirii cu conştiinţa unei căi niciodată netede. Îşi asumă deliberat suferinţa, nefericirea, ochii mai mereu umezi şi se hrănesc cu iluzii care-l otrăvesc. Să oscilezi între doi poli, între vis şi realitate, între încercarea de anihilare si complacere continuă… ăsta e paradoxul şi crucea pe care omul o poartă pe parcursul întregii vieţi.

De ce ar fi fost Violeta Savu ferită de dulcea otravă a vieţii, de iubire neîmplinită, de refuz, de depărtare, de dor şi de nelinişti metafizice şi de îndoială?

Aseară, la Galeriile de Artă, la lansarea celui de-al treilea volum de versuri, “Din depărtare el mă vedea frumoasă“, Violeta Savu părea să-si fi acceptat condiţia de muritor, de Evă damnată la durere. “Te-am iubit/ Şi tu mi-ai fi uitat, de la prima silabă/ Numele.”(…)

În sensibilitatea Violetei Savu şi în curajul versurilor ei, s-a regăsit aseară, oricare femeie, în timp ce actriţa Eliza Noemi Judeu a dat citire într-un fel emoţionant, unor poeme din volum. Un tablou întregit, căruia nu-i lipsea niciun element: un public numeros iubitor de versuri, o actriţă care reda versurile de parcă şi le smulgea din propriul flux sangvin şi o poetă care repeta odată cu ea, din vârful buzelor, toate cuvintele pe care le construise şi cu care însfârşit dădea faţă, public.

Dacă există Violeta Savu în viaţa celor ce-o admiră, asta înseamnă că providenţa nu joacă feste şi dacă au citit poezia ei şi nu s-au recunoscut macar într-un ungher de strofă, înseamnă că intensitatea vieţii n-a fost la apogeu. Iar dacă nu vor ajunge prin hăţişul suferinţei, înseamnă că au fost privaţi de frumuseţea vieţii şi condamnaţi la luciditate şi anost.

Irina Bacaoanu

Irina Bacaoanu scrie din cand in cand pe Bacaul.ro si mai mereu pe blogul sau, Bacaoanu.com

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.