Avaria la conducta de apă dintre Comănești și Dărmănești a fost remediată
UPDATE 21.10.2021: La ora 17:30 echipele S.C. CRAB S.A. au finalizat lucrările de remediere a avariei ce a afectat conducta de aducțiune Dărmănești – Comănești și au fost inițiate manevrele specifice de umplere a acesteia.
În data de 19.10.2021 echipele S.C. CRAB S.A. au constatat o defecţiune la conducta de aducţiune apă potabilă Dărmăneşti – Comăneşti în zona ATA Dărmăneşti, din oraşul Dărmăneşti.
Pentru a oferi timp consumatorilor noştri să ia măsuri de stocare a acelor cantități de apă care să le acopere necesitățile pe perioada efectuării lucrărilor de reparaţii, întreruperea alimentării cu apă a aducţiunii se va face în data de 21.10.2021, începând cu ora 09:00.
De această oprire vor fi afectaţi consumatorii din municipiul Moineşti, oraşul Dărmăneşti, oraşul Comăneşti (cartierele Podina şi Vermeşti), comunele Ardeoani, Magireşti şi Poduri.
În această situaţie, pentru consumatorii afectaţi, furnizarea apei potabile va fi întreruptă după cum urmează:
– între orele 10:00 – 20:00 pentru consumatorii din mun. Moineşti din cartierele Vasiieşti, Hangani şi Micleasca şi abonaţii alimentaţi din conducta de aducţiune;
– între orele 12:00 – 17:00 pentru toţi consumatorii din mun. Moineşti;
– între orele 09:00 – 19:00 pentru consumatorii din oraşul Dărmăneşti;
– între orele 09:00 – 19:00 pentru consumatorii din oraşul Comăneşti (cartierele Podina şi Vermeşti);
– între orele 12:00 – 18:00 pentru consumatorii din comunele Ardeoani, Magireşti şi Poduri.