Autoturism în flăcări pe strada Republicii din Comănești
Pompierii au intervenit miercuri, 10 octombrie 2012, în Comăneşti, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism, condus de Elena B.
În momentul izbucnirii incendiului autoturismul se afla în mişcare, pe strada Republicii.
„Echipajul a intervenit pentru lichidarea incendiului, deconectarea bornelor de la baterie şi asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor”, au declarat reprezentanții ISUJ Bacău.
În urma incendiului, care a avut drept cauză un scurtcircuit la un cablu electric, a ars parţial instalaţia electrică din compartimentul motor.