Atelier de predare creativă, pentru profesorii de limba engleză

Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău în colaborare cu Peace Corps România, organizează miercuri, 14 noiembrie 2012, de la ora 13.00, atelierul de predare creativă “Getting Visual, Getting Creative”.

Activitatea se adresează profesorilor de limba engleză şi se va desfăşura la Centrul American Corner Bacău, din incinta Casei Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău, cu sprijinul prof. Anca Rafiroiu, inspector școlar de specialitate al I.S.J. Bacău.

În cadrul atelierului vor fi exemplificate o serie de metode de predare creativă, precum: predarea comunicativă, creative writing, 5 minute activities.

De asemenea, cadrele didactice vor primi informaţii despre tipurile de resurse disponibile, adunate de Peace Corps, de-a lungul celor 22 de ani de activitate în România, destinate profesorilor de limba engleză, dar şi ONG-urilor de tineret, sau dezvoltare comunitară.

Workshop-ul va fi susţinut de Simon Parker, trainer şi colaborator Peace Corps.

Cu o experienţă de peste 20 de ani în predarea limbii engleze şi în coordonarea de programe de training, britanicul Simon Parker, s-a relocat în România, în anul 2003.

A activat ca profesor la Braşov, Bucureşti, Cluj și Făgăraş, ca teacher trainer, în programul SQL şi ca director al organizaţiei Albion Training, coordonând totodată programe pentru profesori de limba engleză, din Bulgaria, Rusia, Serbia și Slovenia.

„Acest atelier de predare creativă îşi propune familiarizarea profesorilor de limba engleză, cu noi metode de predare, pe care aceștia le vor putea aplica la clasă, cu scopul îmbunătățirii actului educațional”, ne-a declarat Oana Jianu, coordonatoarea ”Centrului American Corner Bacău”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.