Arestat în Bacău după ce a spart şi accesat 50.000 de conturi pe internet
Poliţiştii din Bacău şi Iaşi, sub coordonarea D.I.I.C.O.T.- Serviciul Teritorial Bacău, au reţinut un ieşean de 19 ani care a accesat neautorizat aproximativ 50.000 de conturi ale unor persoane fizice şi juridice, sau instituţii publice.
Acesta a adaptat şi configurat un program informatic tip key-logger, prin intermediul căruia erau sustrase datele de conectare ale utilizatorilor. Aceste date erau folosite, ulterior, pentru accesarea neautorizată a conturilor legitime ale utilizatorilor, inclusiv în scopul obţinerii de foloase materiale, precum şi la modificarea de date, restricţionând accesul titularilor.
Pentru a induce în eroare victimele, suspectul a disimulat programul informatic sub diferite forme şi denumiri şi l-a pus la dispoziţie pe internet, promovându-l pe site-uri publice şi de socializare.
Tânărul este cercetat pentru infracţiuni legate de prevenirea şi combaterea criminalităţii informatice, iar Judecătoria Bacău a dispus, pe 11 aprilie, arestarea preventivă a acestuia, pentru 29 de zile.