Antistres…

Suntem un popor bolnav, bolnav de stres. Toate eşecurile, neîmplinirile, certurile, herpesurile, neînţelegerile cu şefii, neglijenţa, neatenţia etc. le punem pe seama stresului.

Sunt însă şi o groază de metode de a scăpa de stres, de a ne elibera de povara care, de foarte multe ori, ne face atâtea probleme. Vă propun o metodă.

Pentru cei care, în mod ocazional, trăiesc o zi mizerabilă (de exemplu luni) şi ar avea nevoie să-şi descarce nervii pe cineva… pe cineva necunoscut…

Eram aşezat la birou când mi-am amintit că uitasem să răspund cuiva care-mi telefonase. Am găsit nr. respectiv şi am sunat. Un bărbat răspunde:
– Alo?

Zic politicos:
– Pot să vorbesc cu d-na Popescu, vă rog? Tipul îmi închide telefonul în nas înjurând. Nu puteam să cred că cineva putea fi atât de nesimţit. Verfic numărul. Inversasem ultimele două cifre…

După ce am vorbit cu d-na Popescu, decid să mai fac un apel spre numărul greşit. Când tipul răspunde, îi urlu:
– Eşti doar un găozar idiot! şi închid.

Am notat numărul cu menţiunea „+găozar” şi l-am lăsat aproape de telefonul de pe birou. Pe urmă, la fiecare două-trei săptămâni, când aveam într-adevăr câte o zi infernală, îl sunam pe tip şi-i urlam:

– Nu eşti decât un găozar prost de mâna a doua!
Asta mă făcea să mă simt mai bine. Când a apărut posibilitatea de a afişa numerele care te apelează, m-am gândit că s-ar putea să fie sfârşitul apelurilor terapeutice către găozar.

Aşa că am sunat şi:
– Bună ziua, numele meu este Bogdan Horescu, de la Romtelecom. Vă sun pentru a vă întreba dacă cunoaşteţi noul nostru serviciu de afişaj?

Tipul a urlat:
– Nu! şi a inchis telefonul înjurând. L-am sunat din nou, rapid, să-i spun:
– Asta din cauză că nu eşti decât un găozar prost!

Câteva săptămâni mai târziu, mă duc la cumpărături. După mai multe minute de căutare găsesc, în sfarşit, un loc de parcare liber. Cum mă pregătesc să parchez acolo, un tip, într-un BMW negru, îmi taie calea şi-mi ia locul.

Îl claxonez şi-i spun că am aşteptat destul ca să prind locul respectiv. Îmi răspunde printr-un deget; şi se îndreaptă spre magazine. Eram furios şi mă pregăteam să caut un alt loc de parcare când am remarcat anunţul „De vânzare” pe geamul din spate al BMW-ului.

Am notat numărul… Câteva zile mai târziu, imediat după ce am sunat la primul găozar (i-am pus numarul pe speed-dial şi formez tot timpul înainte *67, pentru ca numărul meu să nu se afişeze), m-am gândit că ar fi o idee să sun şi la găozar posesor de BMW.

Am format numărul şi cineva a răspuns:
– Alo?
Zic:
– Sunteţi domnul care are un BMW negru de vânzare?
– Exact!

Atunci întreb:
– Puteţi să-mi daţi adresa unde aş putea să văd maşina?
– Da. Stau pe Ştefan cel Mare 180, o casă de caramidă roşie. Maşina este tot timpul parcată în faţă.

Îndrăznesc:
– Numele Dvs., vă rog?
– Numele meu este Marcel Pavelescu.

Şi urmez:
– Când este cel mai indicat să vă caut, domnule Pavelescu?
– Sunt acasă în fiecare după-amiază, după ora 17.

Adaug:
– Ascultă Marcel, pot să-ţi zic ceva?
– Da?

Lovitura de graţie:
– Nu eşti decât un găozar idiot!
Închid telefonul şi îl bag şi p-ăsta pe speed-dial.

De acum, când am câte o zi mizerabilă, am doi găozari de sunat. Dar
după ce i-am sunat cu rândul timp de câteva luni, nu mă mai simţeam aşa de uşurat ca la început. La sfârşitul unei zile cu adevărat nimicitoare, mi-a venit o idee…

Tocmai trecuse de ora 17 şi-l sun pe găozar no 1.
– Alo? Nu eşti decât o gaură de cur! Dar de data asta nu închid.
– Eşti încă acolo? mă întreabă.
– Da!

Atunci îmi strigă:
– Nu mai suna, că altfel …

I-o tai repede:
– Ba pe-a mă-tii, găozar împuţit!

Urlă:
– Cine eşti?
Răspund:
– Ce, vrei să ne măsurăm? Eşti tare-n barbă? Numele meu este Marcel
Pavelescu.
– Zău? Şi unde stai?

Bravez:
– Dragă găozar, stau pe Ştefan cel Mare 180. Am o casă superbă de cărămidă roşie şi un BMW care te-ar face să crăpi de invidie.
– Vin imediat, Marcel, şi-ai să vezi cum am să te fac să-ţi înghiţi dinţii.

Surâd:
– Nu mi-e frică de tine, găozar idiot, vino!
Imediat am sunat la găozar no 2:
– Alo?
– Salut, găozare! şi astept.

Tipul începe să urle:
– Dacă pun vreodată mâna pe tine…
– Ce-o să-mi faci?
– Îţi sparg botu’!
– Da? Bine. E ziua ta norocoasă, găozare! Vin!

Am închis şi am sunat imediat la poliţie spunând că locuiesc la nr. 180 pe Ştefan cel Mare şi că nu mai pot rezista, îl voi omorî pe nenorocitul de amant homosexual.

Apoi am sunat la ProTV informându-i că o bătaie între şefii bandelor de motociclişti se va derula pe Ştefan cel Mare la nr. 180.

Apoi am sărit în maşină şi m-am înfiinţat prin apropierea locului respectiv… Şi am văzut doi imbecili bătându-se pe viaţă şi pe moarte,

în faţa a şase maşini de patrulă şi al unui elicopter de Poliţie, precum şi sub nasul echipei de la Ştirile de seară ale ProTV.

ACUM mă simt mult mai bine…