ANM a emis cod portocaliu pentru judetul Bacău! Vremea se înrăutățește

iarnaÎncepând de duminică seara (28 decembrie, ora 20 – 29 decembrie, ora 20) ninsorile vor cuprinde treptat cea mai mare parte a ţării, iar în jumătatea sudică a Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi nordul Olteniei vor fi abundente şi se va depune un strat nou şi consistent de zăpadă.

În judeţul Bacău și în alte 9 județe din regiune în a doua parte a nopţii de duminică spre luni şi în cursul zilei de luni, 29 decembrie, cantităţile de precipitaţii vor depăşi izolat 40-50 l/mp. Vântul va avea rafale de peste 70 – 80 km/h, viscolind şi troienind zăpada, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.

Poliţia Română a luat măsuri pentru ca traficul rutier să se desfăşoare în siguranţă. Poliţişti de la rutieră şi de la ordine publică acţionează pentru fluidizarea traficului şi prevenirea evenimentelor rutiere, în contextul avertizărilor meteorologice.

Citește și: 7 trucuri pentru a-ți scoate mașina din zăpadă

Având în vedere mesajele de avertizare meteorologică, în județul Bacău peste 100 de polițiști de ordine publică și rutieră sunt deja în teren iar alți aproximativ 180 sunt pregătiți să intervină, în situația în care se va impune, pentru fluidizarea traficului și prevenirea evenimentelor rutiere.

Polițiștii vor acționa pentru identificarea, pe drumurile publice acoperite cu zãpadã, gheaţã sau polei, a autovehiculelor care circulă fãrã sã fie dotate cu anvelope de iarnã, precum și a autovehiculelor de transport marfã cu o masã totalã maximã autorizatã mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculelor de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducãtorului auto, fãrã ca acestea sã fie echipate cu anvelope de iarnã pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fãrã a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante omologate.

De asemenea, vor adresa recomandări participanţilor la trafic și a turiștilor aflați în pensiunile de pe raza de competență asupra stării de viabilitate a drumurilor publice, perturbările survenite în circulaţia rutieră pe fondul fenomenelor meteorologice, concomitent cu indicarea rutelor alternative.

În aceste circumstanțe, pentru prevenirea accidentelor grave sau blocajelor rutiere, polițiștii recomandă conducătorilor auto să evite efectuarea deplasărilor în zonele aflate sub avertizare, iar dacă acestea nu pot fi amânate, să pornească la drum numai după ce s-au interesat cu privire la starea traseului pe care urmează să îl parcurgă şi situaţia meteorologică existentă și să aibă echipat autovehiculul corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope de iarnă, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, rezervă de combustibil, sistem de climatizare – dezaburire funcţional etc.).

În timpul deplasării, cei de la volan trebuie să manifeste prudenţă sporită, să circule cu viteză redusă, să păstreze în mers o distanţă suficient de mare faţă de vehiculele din fața lore, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă, să nu frâneze sau să vireze brusc şi să utilizeze, cu precădere, frâna de motor.

Vântul puternic poate influenţa mersul autovehiculelor, provocând schimbări bruşte de traiectorie, mai ales la trecerea pe lângă autovehicule de dimensiuni mari. De aceea, recomandăm prudenţă sporită şi conducerea cu ambele mâini fixate pe volan.

Este, de asemenea, obligatoriu ca toţi conducătorii auto să respecte indicaţiile şi recomandările poliţiştilor rutieri care acţionează pe arterele pe care se circulă îngreunat din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile şi să permită accesul utilajelor de deszăpezire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.