ANCOM a realocat numărul 116000 – linie telefonica de urgență pentru copii dispăruți

In urma anuntului ANCOM de deschidere spre alocare a numarului national scurt pentru servicii armonizate cu caracter social 116000, numar destinat serviciului “Linii telefonice de urgenta pentru copii disparuti”, furnizorul de servicii de comunicatii electronice Telekom Romania Communications S.A. a solicitat si a primit dreptul de a utiliza acest numar pentru o perioada de 10 ani, in colaborare cu Asociatia Telefonul Copilului, furnizor de servicii cu caracter social.

In Romania, in afara numarului 116000, mai sunt alocate numerele: 116111 pentru serviciul „linii de asistenta telefonica pentru copii” si 116123 – pentru serviciul „linie de asistenta telefonica, care ofera sprijin emotional”.

Numerele 116006 – pentru serviciul “linie de asistenta telefonica pentru victimele infractiunilor” si 116117 pentru “serviciul medical telefonic ce nu intra in categoria cazurilor de urgenta” sunt in continuare deschise spre alocare.

Prin intermediul liniei telefonice de urgenta pentru copii disparuti vor fi preluate apelurile prin care se anunta disparitia unor copii, apeluri ce vor fi transferate apoi politiei, se vor oferi indrumare si ajutor persoanelor in grija carora se afla copilul disparut si se va sprijini desfasurarea investigatiei.

Serviciul furnizat prin intermediul acestui numar va fi disponibil non-stop la nivel national, iar accesarea numarului 116000 va fi gratuita pentru toti apelantii, fara a fi necesara o inregistrare prealabila.

Numarul 116000 este rezervat in toate statele membre ale Uniunii Europene pentru servicii sociale identice. Serviciile oferite prin intermediul numerelor nationale scurte armonizate cu caracter social care incep cu 116 au o identitate paneuropeana in beneficiul cetateanului european, care va sti ca, formand acelasi numar, va avea acces la acelasi tip de serviciu in orice stat membru.

In perioada 24 noiembrie – 23 decembrie 2015, furnizorii de servicii de comunicatii electronice interesati au putut solicita ANCOM alocarea numarului national scurt pentru servicii armonizate cu caracter social 116000, compania Telekom Romania Communications S.A. fiind singurul operator care a depus o cerere de alocare.

Dreptul de utilizare a acestui numar a apartinut societatii Telekom Romania Communications S.A. si in trecut, in perioada 25.07.2008– 22.10.2015 serviciul fiind furnizat de Centrul Roman pentru Copii Disparuti si Exploatati Sexual – FOCUS.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.