Altercaţii soldate cu dosare penale, pe fondul consumului de alcool
Duminică, 24 martie, în jurul orei 16.40, poliţiştii Postului de Poliţie Palanca au fost sesizaţi că Mihai L. de 39 de ani, în urma unui conflict spontan şi pe fondul consumului de băuturi alcoolice a fost lovit cu un cuţit în spate de către fratele său, Cătălin L. de 31 de ani, în timp ce se aflau la domiciliul comun.
Victima a fost transportată la Spitalul Comăneşti, nefiind necesară internarea. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe.
În aceeaşi zi, poliţiştii Postului de Poliţie Bogdăneşti au fost sesizaţi despre faptul că, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, între Petrea D. de 67 de ani şi Eronim T. de 54 ani, s-a iscat un conflict spontan, aceştia agresându-se reciproc, pe dealul Buhoci de pe raza comunei Bogdăneşti.
În urma agresiunilor Petrea D. s-a deplasat la spitalul Municipal Oneşti unde a rămas internat pentru îngrijiri medicale. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de loviri sau alte violenţe.