Alimentarea cu gaze naturale va fi sistată la consumatori din municipiul Bacău şi Comăneşti
Delgaz Grid informează că, în scopul efectuării de lucrări specifice la sistemul de distribuţie a gazelor naturale, este nevoită să sisteze alimentarea cu gaze naturale mâine, 11 martie, începând cu ora 09.00, la consumatori din:
• mun. Bacău, străzile: Violetelor, Carpaţi, Panselelor, Alexei Tolstoi şi Garofiţei;
• loc. Comăneşti, străzile: Moldovei, Trotușului, Combinatului, Busuiocului, Crinului, Florilor şi E. Rebreanu.
Reluarea alimentării cu gaze naturale se va efectua treptat, cel mai probabil începând cu ora 16.00.
Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute.
În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon:
0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).