Activităţi de testare a sirenelor în patru comune din judeţul Bacău
Între 18 şi 21 februarie, Sucursala Hidrocentrale Bistrița – Piatra Neamț va desfășura o serie de activități de verificare și întreținere a sirenelor electronice dispuse pe raza județului Bacău. Activitățile de verificare se vor desfășura după următorul program:
– 18.02.2013, intervalul orar 10.00 – 12.00, comuna Nicolae Bălcescu;
– 19.02.2013, intervalul orar 10.00 – 12.00, comuna Răcăciuni;
– 20.02.2013, intervalul orar 10.00 – 12.00, comuna Gioseni;
– 21.02.2013, intervalul orar 10.00 – 12.00, comuna Pâncești.
Pentru a nu crea o stare de nesiguranță și de panică în rândul cetățenilor din localitățile pe raza cărora se vor efectua aceste activități de verificare a sirenelor electronice, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Maior Constantin Ene” al județului Bacău a luat măsura înștiințării comitetelor locale pentru situații de urgență cu privire la desfășurarea acestor activități și obligativitatea informării populației, au declarat reprezentanţii ISUJ Bacău.