Accident de scuter în Onești
În data de 07 iunie, în jurul orei 17.00, poliţiştii oneşteni au fost sesizaţi despre producerea unui eveniment rutier în municipiul Onești.
Din primele cercetări efectuate la faţa locului a rezultat că un localnic de 45 de ani, în timp ce se deplasa cu un moped pe strada Gheorghe Doja, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a căzut pe partea carosabilă.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a bărbatului de 45 de ani, care a fost transportat la Spitalul Oneşti, pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a necesita internarea.
Conducătorul mopedului a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,94 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, din verificări, s-a stabilit că mopedul nu era înmatriculat şi conducătorul acestuia nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat şi fără permis de conducere.