Accident la trecerea de cale ferata de la Itesti
Diana Turcu (33 ani), fiica primarului din comuna Itești, a murit marti 31 august, în jurul orei 17.00, după ce Renaultul pe care-l conducea a fost spulberat de un tren.
Tragicul accident s-a petrecut la intrare în Itești, la trecerea la nivel cu calea ferată. Martorii afirmă că Diana Turcu vorbea la telefon în timp ce conducea și nu a observat semnalele luminoase și sonore care anunțau trecerea trenului.
În urma impactului, mașina a fost aruncată la o distanță de aproximativ zece metri.
”Un echipaj de la SMURD a ajuns imediat la locul accidentului, a spart parbrizul, a tăiat centura de siguranță și s-au început manevrele de resuscitare care au durat aproximativ 40 de minute. Din nefericire, nu a răspuns la niciun stimul”, a declarat Andrei Grecu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău.
În urma accidentului de la Itesti, locomotiva trenului a suferit avarii, iar cei 200 de călători au ajuns la destinație cu întârziere de o oră.
Pur si simplu socat am fost sa aud dupa atatia ani de cand o cunosc pe Diana. O fata deosebita care a plecat mult prea devreme si mult prea tragic dintre noi. Dumnezeu sa o odihneasca!
sa-i fie tarana usoara si Dumnezeu sa o hodineasca in pace si liniste trupeasca. E regretabil cand un om asa tanar s-a dus dintre noi.
Ce tragedie!
Dumnezeu sa o odihneasca, condoleante familiei.
O persoana cu un suflet deschis, senin si curat. Cuvintele sunt inutile. A chemat-o moartea! DUMNEZEU SA O IERTE SI SA O ODIHNEASCA IN PACE!
Sunt din alta localitate, nu o cunosc, dar m-a impresionat enorm aceasta tragedie. Condoleante sotului si parintilor, carora le doresc putere ptr. a trece peste aceasta nenorocire. In ceea ce o priveste pe Diana , fiti convinsi ca s-a dus intr-o lume mai buna.