În a doua zi de Crăciun, în interiorul localității Lilieci, comuna Hemeiuș, un autoturism a acroșat și accidentat ușor un localnic de 30 de ani, care se deplasa pe partea carosabilă, după care conducătorul vehiculului a părăsit locul faptei fără încuviințarea polițiștilor.
La scurt timp de la producerea accidentului, polițiștii au depistat conducătorul autoturismului implicat în accident, în persoana lui R. Andrei, de 22 de ani, din comuna Corbasca. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0,70 mg/l alcool pur in aerul expirat.
Victima a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat și a primt îngrijiri medicale la Spitalul Județean Bacău, fără a necesita internarea.
„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Bacău.
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează