A fost prins de poliţişti la volan cu alcoolemie de 1,35
Robert B., de 45 de ani, din Bacău, a fost depistat de poliţiştii de la Rutieră în timp ce conducea un autoturism pe strada Ion Luca Caragiale şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Aceasta a fost condus la Spitalul Judeţean Bacău unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autoturism pe drumurile publice de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică în sânge peste limita legală”, se arată într-un comunicat de presă al IPJ Bacău.