A accidentat o persoană și a fugit de la locul accidentului
În data de 9 Martie, în jurul orei 18.30, polițiștii rutieri au fost sesizați de către o femeie de 25 de ani, din Bacău, despre faptul că, în timp ce traversa regulamentar strada, pe marcajul pietonal, în zona unui spațiu comercial din oraș, a fost acroșată de un autoturism, al cărui conducător auto nu i-a acordat prioritate de trecere.
După producerea evenimentului, conducătorul auto a plecat de la fața locului fără a putea fi identificat de către victimă.
Ulterior, în urma cercetărilor, în jurul orei 19.30, polițiștii rutieri l-au depistat pe conducătorul auto, un tânăr de 21 de ani, din comuna Horgești.
Femeia de 25 de ani a fost transportată la Spitalul Județean de Urgențe Bacău, pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale. Atât conducătorul auto cât și victima, au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ și le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, pe numele tînărului s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea po