Şcoala românească în derivă, rezultatul societătii bolnave

În şcoli au loc bătăi, între elevi, şi culmea între fete, mergând până la mutilarea fizică; se consumă băuturi alcoolice şi droguri; fumatul este fenomen de masă; elevii îşi admonestează şi pălmuiesc profesorii, dorind note mai mari sau promovarea; frecvenţa la ore lasă foarte mult de dorit. Deseori profesorii sunt bălăcăriţi prin texte, cu un limbaj suburban, pe internet. În şcoli se fură, bani, cărţi, telefoane mobile etc., se pretind şi se plătesc taxe de protecţie.

Plutind, mai mult în derivă în ultimii ani, pe apele învolburate ale unei tranziţii care nu se mai termină, şcoala românească, renumită în Europa de la Spiru Haret încoace, se află vizibil în pragul unui pericol, al unei prăbuşiri spectaculoase.

O prăbuşire cu urmări dezastruoase pentru viitorul apropiat, dar şi mai îndepărtat al societăţii româneşti. Este o realitate faptul, semnalat pe diverse canale media, că şcoala românească se confruntă, în ultimii ani, cu grave probleme, în primul rând de ordin disciplinar, şi nu numai, în rândul elevilor. Deşi aspectele negative sunt mereu semnalate, uneori excesiv mediatizate, nu sunt urmare de măsuri eficiente care să ducă la eradicarea lor. Ba dimpotrivă. Este îngrijorător că un fapt negativ semnalat prin mijloace media, în loc să fie stopat, se multiplică în zilele şi săptămânile următoare. În acest sens exemplele sunt numeroase, oferite cu voluptate de presa scrisă şi video.

Se vor găsi unii care să spună că exagerăm, că nu înţelegem „evoluţia climatului şcolar” la începutul unui nou secol şi mileniu. Cred că este necesar să ne exprimăm puţin îngrijorarea, Mi-am început şcoala cu şase decenii în urmă sub regimul monarhic al M. S. Regele Mihai I. Am mers la şcoală „cu flori” pe 10 Mai! Mi-am continuat şcoala în anii preluării puterii de către comunişti şi ai sovietizării ţării şi apoi al regimului totalitar.
Generaţia mea, dar şi următoarele, a fost marcată de urmările dezastruoase ale reformei învăţământului românesc din 1948 în fapt al sovietizării învăţământului românesc. Am slujit catedra de istorie în anii de „triumf şi agonie ai comunismului”, dar şi după descătuşarea din 1989.

Dar niciodată, în cei peste 60 de ani în care am fost elev, student şi profesor, în şcoala românească nu a fost atâta stare de indisciplină, de lipsă de interes deseori, şi nu numai din partea elevilor.

Ne mai amăgim deseori cu rezultatele elevilor români la olimpiadele internaţionale, dar aceste rezultate sunt excepţii care fac şi mai vizibilă discrepanţa dintre cei puţini, care „vor şi pot”, şi marea masă a elevilor. Notele din cataloage nu reflectă realitatea. Nu întotdeauna nota este bazată doar „pe ştiinţa de carte”. Sunt cazuri în care elevii submediocri termină examenul de „BAC” pe locuri fruntaşe.

Adevărul este că nivelul pregătirii şcolare a scăzut în ultimii ani şi acest proces a mers mână în mână cu indisciplina şi proliferarea violenţei.

Ceea ce este, în primul rând, alarmant şi îngrijorător este starea de indisciplină din şcoala românească.

În şcoli au loc bătăi, între elevi, şi culmea între fete, mergând până la mutilarea fizică; se consumă băuturi alcoolice şi droguri; fumatul este fenomen de masă; elevii îşi admonestează şi pălmuiesc profesorii, dorind note mai mari sau promovarea; frecvenţa la ore lasă foarte mult de dorit. Deseori profesorii sunt bălăcăriţi prin texte, cu un limbaj suburban, pe internet. În şcoli se fură, bani, cărţi, telefoane mobile etc., se pretind şi se plătesc taxe de protecţie.
În mai multe şcoli din 10 judeţe ale ţării criminalitatea a crescut alarmant de mult. Deseori nu există respect pentru şcoala în care învaţă elevii, pentru tradiţia acelei şcoli, pentru înaintaşi. Mereu le spun elevilor mei că la vestitul Liceu „Petru Rareş” din Piatra Neamţ, unde am învăţat, nu am urcat pe scara monumentală din faţa liceului şi nu am intrat pe uşa principală decât după terminarea liceului, prima dată când mi-am luat diploma! Cum să intru pe aceeaşi uşă cu dl. director Brebeanu, cu distinsa mea profesoară de română Geta Pralea sau cu profesorul de istorie Dăscălescu?