Seara Minoritatilor – programul editiei a III-a
Devenită deja o tradiţie pentru judeţul Bacău, ,,Seara minorităţilor” se află anul acesta deja la cea de a treia ediţie, care ne propune o abordare informativ-artistică, fiind organizate în acest sens întâlniri între minorităţi, cetăţeni, reprezentanţi ai instituţiilor publice precum şi instituţii cu atribuţii în domeniul cultural, ce pun accent pe auto-definirea etnică, precum şi prin desfăşurarea unui spectacol de tradiţii şi dansuri specifice fiecărei etnii, care să conducă la acceptarea diversităţii etnice şi a multiculturalităţii într-un spaţiu european caracterizat de toleranţă şi integrare comunitară.
Băcăuanii sunt invitaţi să participe la celebrarea diversităţii etnice ce va avea loc pe 13 decembrie 2008, de la ora 17.00, la Teatrul Municipal Bacovia, organizată de Instituţia Prefectului Bacău şi organizaţiile celor 7 minorităţi etnice din judeţul Bacău, în parteneriat cu Consiliul Judeţean, Primăria Municipiului Bacău, Teatrul Municipal Bacovia, Inspectoratul Şcolar Judeţean, Primăria Municipiului Moineşti, Primăria Faraoani, Primăria Pârjol, Centrul de informare „Europe Direct” şi Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”.
Evenimentul reflectă diversitatea socio-culturală cu care etniile minoritare însufleţesc şi completează tradiţiile şi cultura românească, întruchipează eforturile deosebite şi interesul tuturor reprezentanţilor minorităţilor – Asociaţia Maghiarilor Ceangăi din Moldova, Asociaţia Polonezilor din România „Dom Polski”, Comunitatea Evreilor, Forumul Democrat German, Pro Life Nations, Rosit, Uniunea Armenilor – şi se bucură de sprijinul acordat de SC Rombet SA, Laboratorul de Cofetărie „Simina”, S.C. Tic Trading S.R.L., în calitate de sponsori.
“Seara minorităţilor” va aduce împreună reprezentanţi ai celor şapte minorităţi, oficialitati din mediul administrativ, non-guvernamental, academic şi cultural din judeţ şi din ţară, precum şi reprezentanţi ai mass-media.
Program Seara Minoritatilor, 13 decembrie:
Expunere de port popular, obiecte de cult, obiceiuri şi tradiţii specifice oglindite în fotografii, obiecte religioase, mozaic de publicaţii aparţinând minorităţilor etnice din judeţul Bacău;
Expoziţie gastronomică inedită menită să contureze schimbul intercultural şi renaşterea tradiţiilor;
Alocuţiunile invitaţilor speciali, reprezentanţilor minorităţilor etnice,partenerilor;
Miniconcert de muzică electronică ,, Reborn through music”, profesor compozitor Dragoş Cucoş, Şcoala Tîrlungeni, Braşov
Dans popular românesc – Ansamblul ,, Ciobănaşul’’ , coordonator prof. Pricope Mitică
Dansuri populare siciliene – coordonator prof. Sofia George
Dans evreiesc – Ansamblul ,, Ciobănaşul’’ , coordonator prof. Pricope Mitică
Colinde germane, Ansamblul ,,Edelweis’’, coordonator Dan Matzner
Dans şi cântec popular german – coordonator Steluţa Mihalcea, Şcoala ,, Nicu Enea’’
Dans ţigănesc – trupa ,, Jannyne’’ din Moineşti, coordonator prof. Cloşcă Geanina
Dansuri ţigăneşti, în interpretarea Ansamblului ,, Floarea Romilor’’ , S.A.M. Tîrlungeni Braşov, coordonatori: prof. Mihalache Ioana, prof. Szasz Diana
Trupa ,, Norocoşii’’ moment artistic – conturare diversitate, multiculturalitate, coordonator prof. Hârţescu Monica
Dansuri şi cântece tradiţionale ale maghiarilor ceangăi – coordonator Nistor Tinca