Bacăul va avea şosea de centură
În maximum doi ani, municipiul Bacău va avea şosea de centură finanţată în totalitate de Guvern. Valoarea investiţiei se ridică la 84 milioane de euro şi va însemna 28,94 kilometri de şosea ce va ocoli oraşul dinspre Bucureşti spre nordul ţării.
La ultima sa vizită în Bacău, ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosgania a afirmat că se doreşte diminuarea decalajelor economice dintre Moldova şi Ardeal de aceea şoseaua este prioritară, mai ales că Bacăul se află în centrul Moldovei.
Pînă în prezent, s-au făcut studiile de fezabilitate şi urmează ca autorităţile locale să treacă în cel mai scurt timp la proiectarea acesteia şi achiziţionarea terenurilor.
În urma demersurilor administraţiei locale, Guvernul României a aprobat anul trecut finanţarea prin BIRD a Proiectului 4754-RO. Acesta reprezintă varianta ocolitoare a municipiului Bacău, care face parte integrantă din autostrada care leagă sudul Europei de nordul Europei.
De asemenea, ministrul Varujan Vosganian a anunţat ca Aeroportul Internaţional Bacău va primi 42,3 milioane de lei pentru reabilitarea pistei aeroportului.
Lucrările de modernizare a pistei din Bacău urmează să fie finalizate la sfîrşitul anului 2008.
Sursa: Evenimentul