Depistată în trafic de polițiști, sub influența alcoolului
În data de 26 ianuarie , în jurul orei 18.30, polițiștii din Moinești au depistat în trafic, un autoturism la volanul căruia se afla o femeie, de 43 de ani, din com. Poduri.
Întrucât emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acesteia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condusă la spital unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului.