Un şofer beat care a provocat un accident şi a părăsit locul faptei a fost prins
În data de 30 decembrie , în jurul orei 17.00, polițiștii din Comăneşti au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui accident rutier, în Ghimeş-Făget, în urma căruia 4 persoane au necesitat îngrijiri medicale.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 46 de ani, din com. Ghimeş-Făget, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 12A, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, a pătruns pe sensul opus şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 24 de ani, din judeţul Sibiu.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a 4 pasageri din ambele autovehicule care au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale.
Conducătorul auto de 46 de ani a părăsit locul accidentului, fiind găsit ulterior de poliţişti care l-au testat cu aparatul etilotest , indicând valoarea de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pentru tânărul de 27 de ani rezultatul a fost negativ. Totodată, le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
n cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului.
Bărbatul în cauză a fost reţinut de poliţişti pentru o perioadă de 24 de ore.