ONG-urile vor schimbari majore la Fondul de Mediu

Peste 45 de organizatii neguvernamentale de mediu au trimis o scrisoare ministrului mediului, Sulfina Barbu, cerandu-i sa intervina pentru a transforma Fondul pentru Mediu intr-un instrument eficient de finantare a proiectelor de protectie a mediului.

ONG-urile refuza sa-si nominalizeze reprezentantul in Comitetul de Avizare a Fondului pentru Mediu, pana la acceptarea acestor revendicari, ceea ce pune institutia in imposibilitatea de mai functiona legal, se arata intr-un comunicat de presa al Asociatei “Salvati Dunarea si Delta – Academia Catavencu”.

Fondul pentru Mediu a fost creat in 2002, iar rolul sau este acela de a strange bani de la companiile poluatoare si de a finanta proiecte de protectie a mediului, depuse de ONG-uri, companii comerciale, scoli si autoritati locale.

Birocratia excesiva creata sub obladuirea Comitetului de Avizare al Fondului, constituit din reprezentanti ai mai multor ministere de resort, a tinut departe societatea civila, astfel ca, in 2005, s-au semnat numai trei contracte de finantare cu ONG-urile.

Reprezentantul societatii civile, Lavinia Andrei, si-a dat demisia in semna de protest la sfarsitul anului 2005, dar nici acest gest nu a convins conducerea Ministerului Mediului sa recunoasca esecul administratiei conduse de Mihai Toti.

ONG-urile acuza lipsa de competenta a evaluatorilor de proiecte, birocratia excesiva (o cerere de finantare trebuie insotita de peste 25 de anexe) si lipsa unei reale vointe de a colabora cu societatea civila.

Seful Departamentului Proiecte din cadrul Fondului, Gheorghe Papuc, a fost deja subiectul unui scandal de presa, atunci cand a rostit antologica propozitie: “Nu vedeti nici un ban de la mine pentru rahaturile voastre de proiecte!”

In scrisoarea prin care si-a anuntat demisia, Lavinia Andrei, presedintele Fundatiei “Terra Mileniul III”, spunea: “Cred ca activitatea mea in Comitetul de Avizare a fost ineficienta atata timp cat nu am reusit sa va conving despre rolul si importanta sectorului neguvernamental de mediu din Romania.”

Dragos Bucurenci, Directorul Asociatiei “Salvati Dunarea si Delta – Academia Catavencu”, crede ca boicotul pe care l-a initiat nu face decat sa puna in adevarata ei lumina o stare de fapt: Fondul pentru Mediu este nefunctional inca de la infiintare.

Pentru amanunte suplimentare despre aceasta actiune, modificarile cerute de organizatiile neguvernamentale si lista organizatiilor care s-au raliat boicotului, vizitati www.salvatidelta.ro

Sursa: Altermedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.