Accident cu victimă la Podiş
În prima zi a lunii martie, în jurul orei 14:00, moineşteanul Iulian A. (26 de ani), în timp ce conducea un autoturism pe DN 2G, în interiorul localităţii Podiş, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi s-a răsturnat într-un şanţ aflat pe marginea dreaptă a sensului de mers.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a pasagerei din autoturism, o minoră de 17 ani, care a primit îngrijiri medicale la Spitalul Municipal Moineşti, fără a necesita internare. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.