Prima întâlnire dintre sindicalişti şi ministrul educaţiei
Noul ministru al educaţiei, Cristian Adomniţei şi reprezentanţii sindicatelor din învăţământ vor avea joi o primă întâlnire.
Adomniţei spune că vrea ca întâlnirile cu profesorii să fie regulate pentru a preveni apariţia blocajelor în sistem.
„În primul rând vreau să ne cunoaştem. În al doilea rând vom evalua stadiul negocierilor la cele 3 legi din pachetul educaţiei:
– legea învăţământului universitar,
– legea învăţământului preuniversitar şi
– statutul cadrului didactic.
Vom mai aborda şi alte chestiuni care ţin de bunul mers al treburilor în educaţie.
Vreau să ascult părerea lor.
E prima mea întâlnire cu sindicaliştii.
Vreau să o facem regulat, nu numai atunci când apar probleme, astfel încât să prevenim problemele”, a explicat Adomniţei.
Tot joi ministrul i-a chemat la discuţii şi pe reprezentanţii studenţilor pentru a pune la punct planul de investiţii pentru anul 2007 şi a discuta despre nivelul burselor.
Sursa: AmosNews