Hoţi surprinşi de poliţişti
Poliţiştii i-au prins pe Costel T., de 39 de ani și Mihai F., de 22 de ani, ambii din Bacău, ce tocmai daduseră o spargere într-un magazin de pe strada Mioriţei. Speriaţi de alarma ce s-a declanşat, bărbaţii au rupt-o la fugă.
Totodată agenții de poliție au constat că în zonă se afla parcat autoturismul pe care îl folosea Mihai F., în interiorul căruia au fost găsite mai multe scule folosite la distrugerea încuietorilor precum și o cartelă telefonică sigilată despre care s-a stabilit că a fost sustrasă din incinta magazinului.
Valoarea prejudiciului cauzat urmează să fie comunicat de reprezentanții magazinului.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.
De asemenea, o patrulă de siguranță publică din cadrul Poliției Orașului Dărmănești, l-a depistat la data de 07.03.2012, în jurul orei 00.30, pe Costel I., de 23 de ani, din Moinești, care conducea un autoturism pe strada Calea Trotuşului.
Cu ocazia controlului efectuat, polițiștii au găsit în interiorul mașinii mai multe valuri de sârmă din aluminiu, pentru care conducătorul auto a declarat că nu deține documente legale de proveniență.
În urma cercetărilor efectuate polițiștii au stabilit că bunurile respective au fost sustrase în noaptea de 06/07.03.2012, de la o sondă, situată pe raza oraşului Dărmăneşti.
Totodată, în urma extinderii cercetărilor, polițiștii i-au identificat pe Florin L., de 32 de ani și pe Cosmin I., de 19 ani, ambii din Moineşti, care au declarat că împreună cu Costel I., au sustras bunurile respective.
Cei trei au fost conduşi la sediul unității de poliţie în vederea continuarii cercetărilor.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.