Vătămare corporală pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum
Pe 13 februarie 2012, în jurul orei 06.10, Petrică O., de 31 de ani, din județul Vaslui, ce conducea un autoturism pe raza localitatăţii Oituz, a pierdut controlul direcției, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu alt autoturism. Accidentul a avut loc pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a unei pasagere de 34 de ani, care fost transportată la Spitalul Onești pentru îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea ei.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative și le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.