Furt de gazolină la Podu Turcului
Poliţiştii din Podu Turcului i-au depistat în flagrant pe 10 februarie, în jurul orei 04.30, pe Daniel D., de 20 de ani, Ionuț D., de 20 de ani, Valentin E., de 26 de ani și pe Costică B., de 33 de ani, din comuna Motoșeni, în timp ce sustrăgeau gazolină de la o sondă din localitate.
Asupra lor polițiștii au găsit un recipient în care se aflau aproximativ 15 litri de gazolină.
Totodată polițiștii au mai găsit într-o căruţă încă 14 canistre cu produs petrolier, cu capacitatea de 20 litri fiecare.
„Produsul petrolier sustras a fost ridicat în vederea cercetărilor, iar polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, a declarat Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.