A fost lansat proiectul de terapie prin arta „Raza de soare”
Joi, 15 decembrie 2011, la sediul Asociatiei pentru Promovarea Dezvoltari Personale (APDP), a avut loc Conferinta de lansare a Proiectului de art-terapie ”Raza de soare”. Îmbunătăţirea calităţii vieţii pentru 15 copii, cu vârsta între 5 şi 18 ani, diagnosticaţi cu diabet zaharat, insulino-dependenti, declara doamna Carla Popa, presedinte al APDP, este obiectivul general al acestui proiect.
Fără pretenția de a produce artă sau performanță artistică, terapia prin artă (pictură, desen, modelaj, colaj, jocul cu marionete, muzică etc.) le va oferi beneficiarilor, într-un mediu securizant, acea libertate de manifestare și exprimare a emoțiilor, dorințelor, a opiniilor, temerilor, speranțelor, permitându-le să se conecteze cu ei înșiși, să-și dezvolte capacitățile de expresie, de comunicare, de relaționare și să găsească calea spre schimbare și dezvoltare la nivel personal.
Demararea acestui proiect a fost posibilă grație finanțării oferite de Fundatia pentru Comunitate si MOL Romania prin Programul pentru Sanatatea Copiilor.
Partenerii Asociatiei pentru Promovarea Dezvoltarii Personale, in acest proiect, sunt: Spitalul de Pediatrie Bacau, Colegiul National de Artă ”G.Apostu” Bacau si Foto ”Marandici” Bacau. Perioada de implementare: 30 noiembrie 2011 – 21 octombrie 2012.