A păcălit șase pensionari și le-a sustras bani din locuințe
Un tânăr de 26 de ani a fost depistat și reținut de către polițiști. Tânărul se prezenta la locuințele pensionarilor sub diverse pretexte și profita de neateția lor sustrăgând diferite sume de bani.
În cadrul unei acțiuni organizate în municipiul Bacău, polițiștii l-au depistat , la data de 13.12.2011, pe S. Ioan, de 26 de ani, suspectat de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt din locuințe.
Suspectul a fost condus la sediul Poliției Municipiului Bacău iar în urma cercetărilor efectuate polițiștii au stabilit că tânărul a sustras diferite sume de bani din locuințele a șase pensionari din Bacău cu vârste cuprinse între 73 și 81 de ani, profitând de naivitatea și neatenția acestora.
S. Ioan se prezenta la locuințele părților vătămate și sub pretextul întocmirii unor documente necesare pentru mărirea pensiilor sau pentru acordarea unor ajutoare de înmormântare era primit în apartamente, unde profita de neatenția proprietarilor și sustrăgea sume de bani cuprinse între 80 și 2500 de lei.
Tânărul de 26 de ani a fost reținut pentru 24 de ore pe bază de ordonanță și va fi prezentat astăzi Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău cu propunere de arestare preventivă.
Cercetările continuă în vederea documentării întregii activități infracționale a suspectului.