C.C.D. Bacău invită elevii şi studenţii să studieze în S.U.A.

Casa Corpului Didactic “Grigore Tabacaru” Bacău prin Centrul “American Corner Bacău”, în colaborare cu Comisia Fulbright din România, organizează marţi, 13 decembrie 2011 şi miercuri, 14 decembrie 2011, o serie de seminarii informative, sub genericul “Vino să studiezi în S.U.A.! – Study in the U.S.A”.

Pe parcursul a patru workshopuri, Mihaela Arsene, directorul Serviciului de Consultanţă al Comisiei Fulbright România, din cadrul Fulbright Educational Advising Center U.S.A., structură care aparţine Comisiei Fulbright din România, îi va informa pe liceenii şi studenţii băcăuani despre modalitatea de a obţine burse de studiu în America.

Programul cuprinde întâlniri cu liceenii de la Colegiul Sportiv “Nadia Comăneci” Oneşti, de la Colegiul Naţional “Dimitrie Cantemir” Oneşti, de la Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” Bacău, şi cu studenţi ai Universităţilor “Vasile Alecsandri” şi “George Bacovia” din Bacău.

Participanţii vor avea ocazia să afle cum se construieşte succesul academic şi profesional în cele mai bune universităţi din lume, cum pot candida şi cum pot obţine finanţare pentru studii universitare şi postuniversitare în S.U.A., în condiţiile în care peste 2000 de studenţi din România studiază acum în Statele Unite, cu fonduri oferite de universităţile americane.

De asemenea vor afla cum se poate realiza o asemenea performanţă, care asigură accesul la cele mai bune universităţi din lume, cum se construieşte acest succes şi ce beneficii vor avea în planul dezvoltării profesionale şi personale.

Totodată programul are ca temă admiterea la studii post-universitare în Statele Unite şi se adresează studenţilor din anii terminali şi absolvenţilor de studii universitare, interesaţi de doctorate şi masterate în Statele Unite, cu finanţare din partea universităţilor americane.

Toate prezentările vor furniza informaţii detaliate referitoare la criteriile de admitere folosite de universităţile americane, despre etapele procesului de aplicaţie, dar şi referitoare la sprijinul financiar oferit de instituţiile din S.U.A., candidaţilor internaţionali.

În final vor fi prezentate câteva exemple de succes, studenţi români care au reuşit, au fost admişi, au beneficiat aşadar de finanţare, exemple care ilustrează şi justifică pe deplin acest demers.

De asemenea, vor fi distribuite materiale informative referitoare la modul de a accesa o bursă de studiu, dar şi la ofertele educaţionale ale unor colegii şi universităţi de peste ocean.

“Reprezentanţii Centrului Education U.S.A., din cadrul Comisiei Fulbright din România, se află pentru a treia oară la noi.

De acestă dată, am optat pentru organizarea seminariilor în colegiile şi universitaţile băcăuane, pentru a oferi astfel, unui număr mai mare de liceeni şi studenţi, posibilitatea de a participa.

Cele trei colegii care vor găzdui seminariile, respectiv Colegiul Sportiv “Nadia Comăneci” Oneşti, Colegiul Naţional “Dimitrie Cantemir” Oneşti şi Colegiul Naţional “Vasile Alecsandri” Bacău, au fost selectate avându-se în vedere faptul că, de-a lungul timpului, de aici au plecat elevi cu burse de studiu în S.U.A.”, ne-a informat Oana Jianu, coordonatoarea Centrului “American Corner Bacău”.

Programul susţinut la Bacău de Comisia Fulbright din România, precum şi suportul de curs oferit participanţilor sunt gratuite.

Studenţii eminenţi pot studia în Statele Unite şi se pot înscrie la mastere prin programul de burse “Fulbright”.
Într-un sistem de învăţământ în care costul unui an universitar se ridică până la 48.000 de dolari, studenţii băcăuani pot, accesând acest tip de bursă, studia gratis.

Însă, cei care aderă la o bursă Fulbright trebuie să ştie că au de trecut un examen sofisticat, iar foaia matricolă şi media generală a anilor de facultate din România cântăresc şi ele greu în ochii comisiei de evaluare.

De acest program beneficiază acum peste două mii de studenţi din toată ţara, din care 67% studiază la nivelul de absolvire.

Câţiva tineri băcăuani se bucură deja de studiu în Statele Unite, atât în şcolile de arhitectură, cât şi în cadrul American University, din districtul Washington.

Programul de burse Fulbright este sponsorizat în proporţie de 70% de Guvernul Statelor Unite, iar Guvernul României contribuie de asemenea cu 30%.

Sub coordonarea Institutului Internaţional de Educaţie (IIE), programul de burse Fulbright stabileşte legături, sub forma schimbului de experienţă, între studenţii americani şi studenţii din alte ţări.

Centrul Educaţional Fulbright a fost înfiinţat în Bacău în urmă cu patru ani, însă colaborarea cu C.C.D. Bacău, datează de peste şase ani.

De asemenea, participanţii vor primi informaţii extinse cu privire la sistemul american de învăţământ, despre programele de studii în colegiile şi universităţile americane, proceduri şi aplicaţii, cerinţe de admitere şi surse de finanţare.

Acestea sunt furnizate în cadrul unor sesiuni de grup, consiliere individuală sau consultanţă ad-hoc.
“Şi cu această ocazie încercăm să creăm o zonă de contact nemijlocit între mediile educaţionale româneşti şi americane.

Ar fi păcat dacă elevii, studenţii şi profesorii din Bacău nu ar exploata această excepţională oportunitate.”, ne-a declarat prof. Gabriel Stan, directorul C.C.D. Bacău.

Prof. Gabriel STAN, Director C.C.D. Bacău

Bacau Online

Cele mai noi informatii din Bacau le gasiti pe Bacaul.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.