Începând cu de 1 septembrie a.c., pe lângă cele două posturi de poliție existente ( Stănișești și Dofteana), în județul Bacău se reînființează 83 de posturi de poliție, conduse de câte un șef de post, în care vor activa aproximativ 250 de polițiști.
În cadrul fiecărui post de poliție vor lucra în medie trei polițiști, în funcție de numărul de locuitori și problemele cu care se confruntă comunitatea.
Cele 10 secții de poliție rurală își vor desfășura în continuare activitatea, însă cu un număr restrâns de lucrători, responsabilitatea acestora fiind de îndrumare și coordonare a activității celor de la posturile de poliție.
„Avantajele acestui concept sunt creșterea numărului de polițiști care vor acționa în mediul rural, optimizarea cadrului de conducere la nivelul funcției de șef de post, îmbunătățirea procesului de relaționare polițișt-cetățean, reducerea timpului de intervenție la evenimentele sesizate, eficientizarea utilizării parcului auto, adaptarea corespunzătoarea a dispozitivului de ordine și siguranță publică în raport cu situația operativă din mediul rural, posibilitate efectuării unor acțiuni cu forțe mărite fără a deplasa efective la distanțe foarte mari și în același timp o cunoaștere mai reală a populației”, a spus Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt al IPJ Bacău.
Bacăul este un loc privilegiat pentru pasionații de hiking și trekking, datorită apropierii de munții…
Chiar dacă nu sunt la fel de populare ca ruleta sau ca pokerul și nici…
Sala de Sport a Liceului Spiru Haret din Moinești a găzduit cea de-a XIV-a ediție…
Situat strategic în regiunea Moldovei, Bacăul a devenit în ultimii ani un hub important pentru…
Locuitorii din comuna Berești-Tazlău vor beneficia de testări medicale gratuite în cadrul caravanei „Nu am…
Sportivii Diaconu Ștefan Matei și Marius Mihai Manda au reprezentat cu succes Clubul Sportiv Municipal…
Acest website folosește cookies.
Comentează