25 Octombrie – Ziua Armatei României

Ziua Armatei României, sărbătorită la 25 octombrie, reprezintă un simbol cu valoare de referinţă în istoria şi conştiinţa poporului român.

Dincolo de semnificaţia ei strict istorică, aceea a eliberării, în 1944, a ultimei brazde de pământ românesc, glorifică faptele de vitejie ale tuturor eroilor neamului românesc, de la cei care au contribuit, din vechime decisiv la formarea naţiunii şi a statului român, la cei care şi-au dat viaţa pentru cucerirea indepedenţei de stat a României şi realizarea statului naţional unitar român sau au luptat în cele două războaie mondiale până la eroii zilelor noastre, căzuţi la datorie în teatrele de operaţii.

In cinstea Zilei Armatei României, militarii Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” organizeaza o serie de manifestari şi ceremonii militare dupa urmatorul program:

Marţi, 23 octombrie începand cu ora 12.00, se va desfăşura o ceremonie de inaugurare si sfinţire a cimitirului Militar din satul Maxut, comuna Deleni, judetul Iaşi, cimitir militar în care se odihnesc eroii Regimentului 48 Infanterie Buzău, căzuţi la datorie în iarna anului 1917.

La ceremonie vor participa Prefectul judeţului Buzău domnul Gabriel Dragoş Baltă, Prefectul Judetului Iaşi domnul Romeo Olteanu, preşedinţii consiliilor judeţene Buzău şi Iaşi, comandantul Diviziei 2 Infanterie „Getica” general de brigadă Nicolae Ciucă, comandantul Brigazii 15 Mecanizate „Podu Înalt” general de brigadă Vasile Roman, cadre militare în retragere şi veterani de război.

Miercuri, 24 octombrie între orele 12.00-14.00, militarii Brigăzii 15 Mecanizată „Podu Înalt” vor prezenta, în cadrul Proiectului „Ziua Armatei României în şcoli”, elevilor Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, colegiului „Constantin Negruzzi”, precum şi elevilor liceelor „Mihai Eminescu”, „Grigore Moisil”, „Garabet Ibrăileanu” din Iaşi, activităţi desfăşurate de militarii români în misiuni interne şi internaţionale.

În curtea Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi”, militarii vor instala standuri pe care vor fi prezentate echipamente militare – armament uşor de infanterie, veste antiglonţ, cască şi ochelari de protecţie, binoclu, busolă etc., echipament cu care militarii se instruiesc şi participă la misiuni.

Totodată, în incinta instituţiei de învăţământ, pentru elevii din clasele a VIII-a şi a XII-a, reprezentantul biroului de informare recrutare, însoţit de elevi şi studenţi militari, va prezenta oferta educaţională şi avantajele alegerii carierei militare, iar militari participanţi la misiuni în teatrul de operaţii din Afganistan şi Irak vor prezenta tipurile de misiuni executate.

În ziua de 25 octombrie vor fi organizate ceremonii militare de depuneri de coroane şi jerbe de flori la Mormântul Eroului slt. Bogdan Valerian HANCU (de la ora 09.00) si Monumentul Eroilor Diviziei a 2-a Cavalerie/Statuia „Cavaleristului in atac” vis-a-vis de Parcul Copou (de la ora 11.30).

Astfel de ceremonii vor fi organizate, în aceeaşi zi, şi în garnizoanele din subordinea Brigazii 15 Mecanizată „Podu Inalt”  după cum urmează:

–        Mormântul Domnitorului Stefan cel Mare şi Sfânt de la Mănăstirea Putna (de la ora 12.00);

–        Mausoleul Eroilor de la Oituz (ora 12.00);

–        Monumentul Eroilor din Cimitirul Eroilor – Piatra Neamţ (ora 10.00);

–        Monumentul Eroilor din primul Război Mondial – Cimitirul Pacea I si  II – Botoşani (ora 10.00);

–        Monumentul Eroilor din Cimitirul Central – Bacău (ora 10.00).

Seria de manifestări va fi încheiată în zilele de sâmbătă, 27 octombrie şi duminică 28 octombrie (de la ora 12.00), când centrul comercial Iulius Mall va găzdui un eveniment de prezentare a Armatei României, organizat într-o concepţie modernă, dinamică şi deschisă către marele public. Activităţile vor cuprinde exerciţii demonstrative, standuri de tehnică şi armament, spectacole ale muzicilor militare, precum şi alte activităţi care să permită cetăţenilor să se familiarizeze cu principalele misiuni ale Armatei României. (Catalin Diaconu, ofiter relatii publice la Unitatea Militara 01602 Bacau)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.